Adina Uzunu – Minunatele aventuri ale lui Tom Jr pe insula Corfu
iunie 9, 2021Adrian Voicu – Aproape ghicitori sau Neştiutele întâmplări de lângă noi
iunie 9, 2021Roxana Cazaciuc – Ghicitori pentru Lulu
19.00 lei
Cartea „Ghicitori pentru Lulu” este o încercare de a crea o formă interactivă prin care cei mici să se apropie de poezia cu ritm şi rimă, accentul pus pe muzicalitatea versului va face mai uşoară memorarea acestor mici ghicitori. Copiii sunt ajutaţi să înveţe poezii noi, dar în acelşi timp să se implice direct în povestea din spatele lor, prin încercarea de a ghici personajul principal, stimulându-le astfel atenţia şi capacitatea de concentrare. De asemenea, accentul pus pe imagine va creşte atracţia celor mici pentru textul şi povestea pe care o spune acesta împreună cu ilustraţiile – cele doua forme fiind complementare în alcătuirea poveştii.
Roxana Cazaciuc: Născută în 1980, într-un orășel din inima Bucovinei, s-a lăsat plămădită în spiritul acelor plaiuri de poveste. Nu doar clasele primare și gimnaziul au rămas ca o amprentă în minte și în suflet, ci până și grădinița, oameni și dascăli de excepție ghidându-i viitorul în moduri pe care nici nu le bănuia. Liceul teoretic „Eudoxiu Hurmuzachi” va rămâne întotdeauna pentru ea simbol a ceea ce trebuie să însemne educația și bunul simț, iar profesorii de atunci (unii dintre ei profesori și ai părinților ei) rămân icoane în inimă. Aspirând către Științe Politice sau Comunicare, a reușit să devină absolventă de Industrie Alimentară, cu titlul pretențios de Inginer Diplomat. Anii de facultate, deși într-un domeniu ce nu ai spune că o definește, au fost minunați și încă speră să pună în practică ceea ce a acumulat cu mai multă dragoste decât ar fi crezut. După 15 ani petrecuți în București, chemarea vieții mai aproape de natură a dus-o într-un sătuc din sud. Deși tradiția se amestecă în mod neașteptat cu modernismul, deși nu seamănă prea mult cu satele copilăriei, cu livezile Horodnicului și căsuțele cochete ale Rădăuțiului, a reușit să găsească locul potrivit pentru a-și pune pe hârtie copilăria, revăzând-o prin ochii copiilor ei. Împreună cu soțul ei, cei doi copii pe Pământ și unul în Ceruri, alături de nouă găini, două pisici și doi câini, se nasc, printre straturi de roșii și nuci impunători, povești în versuri, se trezesc în inimă Universuri ce le credea pierdute.
Reviews
There are no reviews yet.