Adrian Voicu – Aproape ghicitori sau Neştiutele întâmplări de lângă noi
iunie 9, 2021Bogdan Istrate – Demisia părinților
iunie 9, 2021Arabella Krebs – Poziția cititorului
30.00 lei
Anul apariției: 2018
Format: 204/204
Număr de pagini: 120
ISBN: 978-606-94004-2-5
Out of stock
Îmi e destul de greu să fiu concisă în legătură cu mine fără să intru in șabloane. Nu cred că prezentările gen: vârsta, profesie, statut marital, studii, profesie, etc. pot spune ceva relevant despre o persoană, cred mult mai mult în aflarea micilor detalii aparent irelevante care au darul să ne dezvăluie pe cineva… așadar, sunt o persoană de obicei neliniștită, în căutare, care nu se mulțumește cu ce este. Îmi place să evadez într-o carte, într-o pictură sau un spectacol de teatru, îmi place să văd că ceea ce fac are un sens, îmi place bicicleta, îmi plac câinii și pisicile. Îmi place să savurez cafeaua de dimineață în liniște. Prefer o melodie în căști în locul unei conversații. Și in general subscriu la ceea ce zicea Henry Miller: „Am descoperit că ceea dorisem întreaga mea viață era nu să trăiesc, dacă ceea ce fac ceilalți oameni se numeste a trăi, ci să mă exprim“. Am aflat relativ târziu, și cu mare surprindere, că îmi provoacă mare plăcere să desenez, că atunci când se întâlnește un creion cu mină cu o coală albă de hârtie rezultatele pot fi uimitoare. Mult timp am crezut că eu voi fi doar un degustător de artă. Prin studenție am început mai serios să desenez și m-am bucurat întotdeauna când cineva aprecia ceea ce făceam. Desenele erau o recompensă în sine, pentru că mă eliberau de demonii interiori și de stările tensionate care de obicei le declanșau. Când am văzut că ele pot plăcea și altora am început să prind curaj și să văd în ele și altceva decât o terapie personală.
„Firul comun al lucrărilor pe care le-am selectat este, dincolo de tehnică și stil, nevoia din care s-au născut: aceea de a găsi înțeles în lucrurile care aparent nu au. întotdeauna când mă apuc de un desen pornesc de la un mâzgălit fără sens care încet se conturează și începe să semene cu ceva. și acel ceva în cele din urmă este obsesie, o neliniște sau o preocupare personală. în mod ciudat, toate desenele mele sunt cumva părți ale unui autoportret pe care altfel nu sunt în stare să îl creez.” (Arabella Krebs)
Reviews
There are no reviews yet.