Testo Junkie. Sex, droguri și biopolitică în epoca  farmacopornografică

Primul titlu din colecția post/h/um boox este gata: Paul B. Preciado, Testo Junkie. Sex, droguri și biopolitică în epoca farmacopornografică, în traducerea lui Daniel Clinci. Îl puteți comanda direct de pe site!!!

Capitalismul farma-porno produce obiecte numai în măsura în care acestea sunt unelte pentru producţia de subiecţi, […] un sistem prin care gurile sunt astupate cu pastile […] şi vaginele cu dildouri, siliconul este inserat în sâni, iar pielea şi grăsimea de pe braţe este folosită pentru a face penisuri, imaginile ţâşnesc direct în ochi – iar hormonii sunt introduşi în corpurile de tot felul. De fapt, e o versiune mai moale a tezei societății de control, care își are originea în Deleuze și este dezvoltată de Galloway. […] Distincţia dintre sex şi gen, ne aminteşte Preciado, nu îşi are originea în feminism sau în comunitatea trans, ci în industriile biotehnologice. Distincţia conceptuală între sexul corporal şi genul subiectiv a făcut posibilă apariţia unei întregi industrii prin care cele două au putut fi realiniate tehnic una cu alta. Dar, trebuie să spunem, Preciado nu crede că absenţa naturalismului corpului trans îl descalifică în vreun fel. Tuturor corpurilor le este străin acest naturalism, iar ăsta nu e un lucru rău. Preciado nu este împotriva tehno-corpului, care poate avea afordanţe încă neexplorate. Mai degrabă, el este împotriva comodificării şi controlului disciplinar al tehno-corpului. […] O întreagă distracție monstruoasă urmează să fie pusă în mișcare. Noi corpuri și noi relații cu sexdesignul. Dar mai întâi trebuie să renunțăm la idealul teoretic al ființei generice și, în schimb, să lucrăm experimental cu asamblajele cyborgice, cele care efectiv există. (McKenzie Wark, Intelecte generale)

Umanitatea nu mai există sub semnul divinului […], ci sub acela al monstruosului. Omul este Omul © . (Paul B. Preciado)

Paul B. Preciado este scriitor, filosof şi curator, profesor la Universitatea Paris VIII şi director de programe la Muzeul de Artă Contemporană din Barcelona. A studiat cu Jacques Derrida la New School din New York şi are un doctorat în filosofie şi teoria arhitecturii obținut la Princeton University.Se prezintă pe sine ca disident al sistemului de sexe/genuri. A scris Manifiesto contrasexual (2002), Testo yonqui (2008), El deseo homosexual (2009), Pornotopía. Arquitectura y sexualidad en „Playboy” durante la guerra fría (2010), Un apartamento en Urano. Crónicas del cruce (2019) și Yo soy el monstruo que os habla. Informe para una academia de psicoanalistas (2020).

Daniel Clinci este doctor în studii culturale al Universității București și predă engleză medicală la Universitatea Ovidius din Constanța. A fost redactor la defuncta revistă de cultură Tomis și a publicat volumul Avangardă şi experiment. De la estetica negativă la cultura postmodernă (2014), pe lângă câteva duzini de articole, studii etc. A tradus câteva cărți și a participat la diverse volume colective. Este cofondator al revistei Post/h/um. Jurnal de studii (post)umaniste.