Orlando Postuman

La Zilei Literaturii Queer la Pride Park de anul acesta, vom lansa un nou volum de poezie:
Orlando Postuman, de Nóra Ugron. Cartea este o odă anticapitalistă scrisă sub „dorința arzătoare” de a te conecta cu celelalte ființe, umane și non-umane, într-o lume transformatoare, în continuă mișcare și devenire.

Orlando postuman nu este doar un descântec al apropierii și transformării capitaliste, ci și unul despre revoltă, furie și jale, un descântec despre și pentru „pierderea planetară,” pentru „toate cele tăiate aruncate ascunse ucise,” pentru „pădurile nepătrunse/mână în mână,” pentru „fetița care se simțea mereu inadecvată,” pentru „versurile lipicioase,” „versuri de Dragoste & Durere,” pentru „vocea aia de pluș,” „pentru toate atingerile/ care nu au ajuns să fie atingeri.” Un volum intim & evocativ, o mărturie pasională & queer despre rezistență și regenerare, despre „originea pierderii” și metamorfoze. (Medeea IANCU)

Poate că este un mit faptul că mai multe ciuperci cresc de lună plină, însă este un mit drag, magic și nedăunător. Cântecele și descântecele pe care le lansăm în lume, miturile și poveștile pe care sunt bazate au o forță. Au puterea de a face spațiu, de a crea adăpost sau, din contră, de a invizibiliza și a minimiza. Acest volum de poeme scris de Nóra Ugron își întinde rizomii afectivi și lirici înspre o întreagă comunitate, atât locală cât și globală, de voci care răspund Puterii. Răspund prin revoltă, răspund prin iubire, răspund prin grijă și afectivitate queer. Răspund depășind „rușinea” pe care o proiectează patriarhatul literar pe sentimentalitatea iubirii. Răspund lăsându-se pradă durerii pierderii până când aceasta e destructurată. Răspund fără dorința de a se încadra în lume, ci de a făuri o alta, împrăștiindu-și sporii într-o rețea feministă, răspund „împreună căci singure nu se poate”. (Maria MARTELLI)

Poemele Nórei Ugron eliberează și onorează spiritul unei La Llorona milenială, care își jelește dispariția iubitei deasupra apelor, păduceilor, omizilor și ciupercilor, plăntuțelor de apartament, într-o odă ecofeministă unde iubita e pădurea, pădurea e omida, omida e valul mării și prin valul mării poate sclipește peștele, în solzii căruia s-ar reflecta, iarăși, fața iubitei pierdute, dacă peștele n-ar fi dispărut în urma distrugerii mării și a vieților tuturor ființelor vii pentru profit infinit. Orlando Postuman aduce poeziei contemporane, cu multă demnitate și grijă, o bocitoare a acestor tărâmuri estice, care învelește în jale și mângâiere, și lacrimi pământul ars de extractivism. Asumându-și, cu mult curaj, ceea ce a fost numit peiorativ drept sentimentalismul femeilor, în această carte poeta crește un întreg ecosistem al doliului, atât de necesar pentru vremurile noastre pline de sfârșituri ale lumilor, individuale și colective. Avem nevoie de bocitoare care să ne deschidă ușile spre jalea din inimile noastre, după ape, păduri și după foste iubite, după prietene și plante și pești pe care n-o să-i mai vedem niciodată, după tot ce-a fost ars, ucis, zdrobit, sfărâmat; după tot ce dispare din fața ochilor noștri pe zi ce trece. Și pe lângă jale, când nu fugi de ea, e speranța; pe lângă jale, puterea transformatoare a comuniunii cu celelalte ființe. Pe lângă jale, iubirea. Posibilă, vindecătoare, abundentă și fără sfârșit. (Carolina VOZIAN)

Nóra Ugron (n. 1994) face muncă politică ca activistă pentru dreptate locativă în mișcarea Căși Sociale ACUM! și ca feministă intersecțională antispeciistă. Este membră a mai multor colective de stânga radicală cum sunt Colectiva A-casă, Meduza Kolektiv, Pagini Libere și platforma LeftEast. Este coordonatoare de rețea la ELMO – Eastern European Left Media Outlet. Din 2015 a fost editoare co-fondatoare a revistei culturale și de critică socială în limba maghiară aszem.info până desființarea acesteia în 2021. Este doctorandă în studii de gen la Universitatea din Turku.

În poeziile sale și în munca ei artistică pornește de la afirmația feministă că personalul este mereu politic. Prin transformarea propriilor sale experiențe, dorințe și sentimente în artă, încearcă să creeze spații fictive unde toate corpurile, umane și non-umane, au posibilitatea de a se manifesta pe cât e posibil libere de oprimare. În limba maghiară a publicat în mai multe reviste începând cu anul 2013. În română a publicat în antologiile Precum furtunile (2021), Adăposturi (2021) și Perturbări în desfășurare (2022), și în revistele Cutra și Echinox. Este membră a Cenaclului X.