CantoHondo. Loba cîntă mai departe

În luna noiembrie, în colecția de poezie contemporană a editurii frACTalia, a apărut cel de-al doilea volumul al scriitoarei Iuliana Lungu, CantoHondo. Loba cîntă mai departe.

Iuliana Lungu scrie despre identitate, despre feminitate și acceptarea/ rediscutarea genului; poemele ei sînt un ritual de purificare și eliberare de prejudecăți, șabloane, un ritual aparte care privește sinele și adevărul. Poemele ei vorbesc despre cutumele, tiparele care ne-au fost impuse de societate, despre rușine, vinovăție, cenzură, dar mai ales despre vina și rușinea de a fi tu însăți, de a fi femeie. Iuliana asumă partea feminină și bine face! destructurînd limbajul, adevărul devine violent și violență. Poemele ei refac o hartă a condiției femeii, o hartă istorică și mitică, care dezvăluie dintre bandaje și triumful.

Despre noul ei volum a scris câteva cuvinte poeta Medeea Iancu: „și s-ar fi spus despre opera unei femei/ dacă nu s-ar fi spus despre/ privirea lui asupra ei,” scrie Iuliana Lungu, expunînd tactici de poluare a activității artistice, reducere la tăcere, de asimilare, obiectificare, reprezentare și exploatare a creației și vieții femeii. Ea face audibile și vizibile povești oprite, ritmuri frînte, reprimate sau îngropate, surprinzînd contexte istorice, existențiale, mitologii, deconstruind mituri, întorcîndu-ne privirea către sine, dar și către lume, trasînd și deschizînd drumuri. CantoHondo. Loba cîntă mai departe este o carte incantatorie, non-conformă, vrăjitorească, o carte a iubirii și a sufletului, a renașterii, un (des)cîntec care răzbate în fiecare dintre noi asemenea fetei „care vorbește despre/ rezonanță și scoaterea unui/ minereu interior, războinica pregătită să nu mai fie rănită/ în luptă, să se întoarcă mereu la//ea,/în(apoi).” O carte intensă și orchestrală.