Poezia și activismul MAD. Două interviuri cu poeta Ileana Negrea
Cartea poetei Ileana Negrea, Jumătate din viața mea de acum, apărută anul trecut la editura frACTalia, se numără printre cele mai puternice volume de poezie angajată queer-feministă, publicate în ultimul timp. În plus este prima carte de poezie mad asumată din literatura română contemporană. O felicităm pe Ileana pentru acest volum puternic și vă invităm să citiți două interviuri excelente, realizate de Alina Purcari și Andrada Yunusoglu:
1. „Despre persoanele mad nu s-a vorbit mai deloc pînă acum. Să se știe că existăm, că ne îmbrățișăm suferințele sau identitățile psihologic diferite, mi se pare foarte important. Pentru feminismul intersecțional este o victorie aleatorie, există cîteva alte cărți situate în aceeași zonă, putea fi cîștigătoare oricare din ele. Că una din ele a fost este, într-adevăr, o surpriză și o bucurie. Iar pentru Cenaclul X sper să fie o confirmare a faptului că textele noastre sînt frumoase, necesare, importante.”
2. „Literatura română este una vădit patriarhală, în care vocile celor aflate la margini (femei, persoane queer, mad, precare, rome, imigrante etc.) sunt reduse la tăcere, batjocorite sau sufocate. De aceea, probabil, am migrat inițial spre o altă limbă, o altă cultură, o altă literatură în care oameni asemenea mie și-au declarat deja răspicat adevărul. În care mi-am găsit strămoașe și nașe și surori. Am revenit în limba și literatura română încercând să produc o limbă nouă, să ocup spațiul refuzat celor ca mine până acum, să provoc și să scutur din inerție Poezia (cu majusculă). Rezidența mea în limba engleză nu a însemnat un abandon, ci un act de protest, o călătorie din care m-am întors și mai îndârjită spre a depune mărturie despre viața ca Cealaltă. Literatura română cred că este un teren destul de vast și de rezistent spre a ne conține și susține și pe noi, autoare femei, feministe, politice. Literatura română îmi provoacă o imensă tristețe. Ea este un câmp de luptă, nu unul al fertilității ideilor. Este un monolit în care greu ne putem sculpta firide. O prăpastie în care ne tragem unii pe altele în jos.”
