Literatura și fenomenul alienării

Vol I: Alienarea, un fenomen colectiv

Deși cu puțină întârziere, a apărut în sfârșit, la editura frACTalia, primul volum al studiului „Literatura și fenomenul alienării, vol. I: Alienarea, un fenomen colectiv”, de Iulia Militaru.

„Această carte este rezultatul rescrierii permanente a unei teze de doctorat la care am început să lucrez cu foarte mulți ani în urmă. Materialul de cercetare stufos și extrem de divers, dificultatea de a găsi un punct comun de la care plecând, să pot cuprinde întreaga problematică a alienării fără să mă sprijin prea mult pe distincția medical – cultural, toate acestea m‑au determinat să imaginez o structură a lucrării și un mod de abordare a temei care să pară derutant la o primă lectură. Nu pornesc de la un concept anume, ci încerc mai degrabă să identific mecanismul prin care este produs un concept în funcție de rețelele și relațiile unde apare și este folosit; modalitatea prin care sensul lui este de cele mai multe ori schimbat până ajunge să semnifice chiar opusul a ceea ce însemna inițial. Se creează în acest fel o zonă de paradox în care conceptul sfârșește prin a fi folosit chiar împotriva lui însuși, producând confuzie și destabilizând cunoașterea. Foarte utile în acest sens mi‑au fost teoria relațiilor interne și interpretarea pe care Bertell Ollman o face cu privire la metoda de lucru a lui Marx cu conceptele, dar mai ales felul în care este elaborată întreaga teorie a alienării la acesta din urmă. Alienarea nu este un concept care să aibă sens doar într‑o viziune umanistă asupra lumii, dimpotrivă, ea menține și deschide, într‑o lume marcată de imaginea omului ideal, o istorie paralelă a non‑omului; acea istorie pe care am încercat să o ștergem și care, în ciuda acestui fapt, ne‑a însoțit ducând cu sine forme potențiale ale privirii și cunoașterii lumii, dincolo de privirea occidentală și metodele tradiționale de reprezentare a acesteia. Impunerea de către omul alb occidental a metodelor de tratament și a închisorilor de tip azil atât în propria casă,

cât și în colonii a dus la anihilarea nu numai a unor metode alternative de tratament, ci a unor moduri alternative de înțelegere a omului și a relațiilor lui cu lumea, dincolo de umanismul occidental. Cercetarea mea s‑a axat în cele din urmă pe încercarea de a dezvălui cum a fost făcut posibil acest lucru la nivel discursiv și cum sau dacă a mai păstrat conceptul de alienare urmele a ceea ce s‑a încercat să se șteargă. Această tehnică și modalitate de a lucra cu concepte hibride are în același timp legătură și cu felul cum percep istoria acestui spațiu pe care îl ocup și cum ar fi posibilă o viitoare decolonizare a cunoașterii produse de cei ce s-au identificat pe ei înșiși ca occidentali vorbitori ai unei limbi romanice, împiedicați să se dezvolte de către influențele și elementele vecine non-occidentale. Gândirea noastră occidentalizată, cât și expulzarea noastră din procesul de producție al cunoașterii universale au trasat în timp particularitățile acestui spațiu și relațiile pe care le-a generat cu ceilalți. Ca pseudo-occidentali hibrizi și invizibili ceea ce ne-a caracterizat cel mai bine a fost un act de scindare în primul rând interior, din ce în ce mai agresiv și purificator în numele unei democrații niciodată atinse. Astfel, încercarea de a teoretiza de la marginea occidentului tocmai prin partea lui întunecată presupune mai degrabă o formă particulară de decolonizare pseudo-occidentală de sine cu identificarea acelor concepte și discursuri anihilate pe motivul contaminării lor de către elemente non-occidentale iraționale sau elemente cu potențial amenințător pentru epistemele acceptate și integrate de această cunoaștere.” Iulia Militaru

Despre carte:

„Iată un studiu în care granițele dintre diverse teritorii unde se construiește cunoașterea – teoria literară, antropologia, teoria politică, filozofia – sunt asumat transgresate. În mod absolut necesar pentru spațiul și timpul nostru cultural, literatura apare aici, foarte clar, ca o formă de manifestare discursivă printre altele. Împreună cu alte instanțe (discurs medical, filosofic, istoric, juridic), ea participă la modelarea dinamică și continuă a conceptelor cu care operăm. Toate aceste forme discursive se află în relații active, mereu schimbătoare: un proces pe care îl intuim, dar care este dificil de reprezentat. Or tocmai asta reușește să facă Iulia Militaru: prin asocieri fascinante, prin călătorii constante între domeniile de cunoaștere, prin mișcări de îndepărtare și de revenire, conceptele sclipesc, apoi se ascund și apar din nou, în altă parte, demonstrându-și în timp real caracterul fluid, fragmentar, ambiguu, ambivalent și interconectat. Alienarea, o temă centrală de gândire pentru momentul istoric pe care îl trăim, cu tot ce gravitează în nucleul și în jurul său – înstrăinare, alterizare, excludere – are parte aici de o abordare cu o structură absolut specială, organizată după o logică organic- vegetală. Aceasta face posibilă nu doar o retrasare subversivă a parcursului său formator, ci și recoltarea sensurilor sale pozitive relevante în prezent – esențială pentru orice mișcare revoluționară.” (Laura Sandu)

„Rezultat al unui amplu proiect de cercetare, acest prim volum din Literatura și fenomenul alienării pune în discuție caracterul colectiv, construit social al nebuniei și, în definitiv, al diferitului, al Celuilalt pentru care puterea – în toate formele ei – s-a dat peste cap să-l normeze, iar atunci când n-a reușit, să-l expulzeze în închisori, aziluri, ospicii. Este o caracteristică a modernității aceasta, dar și a umanismului, care în numele Omului ideal a alungat tot ceea ce nu s-a potrivit descrierii: non-omul. Meritul Iuliei Militaru este că vizitează aceste locuri ale excluderii, mergând pe urmele mereu prezente în discurs – literatură, psihiatrie, sociologie etc. – pentru a dezgropa abjectul și pentru a-l îmbrățișa ca pe un spectru care ne bântuie, adică ni se dezvăluie, ni se arată în realitatea lui istorică și materială, mereu materială. O carte prietenoasă și rară ca un spațiu de refugiu, în care materialul conceptual este mereu în devenire, cu o perspectivă nomadă care deschide noi teritorii fără să le ia în posesie și care scoate la lumină surse istorice despre începuturile psihiatriei instituționalizate din România secolului al XIX-lea. Un carnaval și o nevroză, ale noastre și de zi cu zi.” (Vasile Mihalache)