Înainte ca primele scântei să fie vizibile

Anul acesta, Bookfestul vine și cu o mare bucurie pentru noi – v-am pregătit o carte puternică și tulburătoare, cu un puternic mesaj feminist și antirasist: Înainte ca primele scântei să fie vizibile, de Simone Atangana Bekono, în traducerea Alexei Stoicescu. Cu acest volum, autoarea a câștigat în 2018 premiul Poëziedebuutprijs aan Zee, pentru debut în poezie.

„Călătoria în care te ia Simone Atangana Bekono e exact precum coperta volumului ei: neagră, teribilă, suprarealistă, dar nu lipsită de speranță și lumină. Poezia ei e napalm pentru suflet, ți se lipește de gânduri. (…) Furia flatează rareori, dar în acest caz e incredibil de frumoasă.” (Raportul juriului Poëziedebuutprijs aan Zee)

Simone Atangana Bekono a absolvit, în 2016, ArtEZ Creative Writing. Acest volum este o reeditare a lucrării ei de diplomă. A fost selectată în proiectul Slow Writing Lab, organizat de Dutch Foundation of Literature, și în CELA, un proiect european de dezvoltare pentru scriitori și traducători. Înainte ca primele scântei să fie vizibile a câștigat în 2018 premiul pentru debut în poezie, Poëziedebuutprijs aan Zee, iar în 2019, Simone a primit bursa Charlotte Köhler. În 2020 a apărut romanul ei de debut, Confruntări, la editura Lebowski.