Iuliana Lungu – KOMMOS. Procesiune pentru histerectomie
iunie 3, 2021
Ruxandra Cesereanu – Veneţia cu vene violete. Scrisorile unei curtezane
iunie 3, 2021
Show all

Șerban Foarță – fractalia

10.00 lei

Anul apariției: 2016
Format: 120 X 210
Număr de pagini: 18
ISBN: 978-606-94005-3-1

Description

Șerban Foarță s-a născut pe 8 iulie 1942, la Turnu Severin. Studii (primare, gimnaziale şi liceale), între 1949 şi 1960, în oraşul natal. Studii universitare, între 1960 şi 1965, la Facultatea de Litere (secţia română-germană) a Universităţii Timişoara. Doctoratul la Universitatea Timişoara, 1978, cu o teză despre poezia lui Ion Barbu. De profesie scriitor, liber profesionist (cu mici excepţii) până în 1990. Director al Teatrului Naţional din Timişoara (1990-1991). Profesor, între 1992 şi 2005, la Universitatea de Vest din Timişoara, Facultatea de Litere, secţia Jurnalism. Membru al Uniunii Scriitorilor din România (din 1970). Hobby-uri: pian; pictură (cu vreo patru expoziţii la activ). Autor a peste 75 de cărţi de versuri, eseuri, proză, articlerie şi traduceri. Laureat a nu puţine premii literare (între care, cel mai prestigios, Mihai Eminescu, 2005).

„Foarță e forța! Algebră de lumina lumii și numina eroto-minunii. Duhul (par)curge și în/(p)re-scrie uni/multi-versul prin Foarță, din scoarță în (cenușie) scoarță. La el totul e (cu-n-)una ce-ntruna se schimbă prin limbă, căci limba lui e multilingvă, având ritmică algoritmică și estetică cibernetică. Mulțimile Mandelbrot și (indexând, mulțimile) Julia sunt circumscrise de un poeto-robot ce pratică gloso(-eu-)lalia; infinit[ezi(maxi)mal(l)(armé)]ul alb(astru) are sublim(inal)ul in[tra(vest/)(dUcT)ib]il. Geometria și geomanția formei sale poetice reiterează fractalic până și fractalii, din care distilează mereu „& alii”, așa cum se izvodesc mereu non-euri, alterități multi-polare și pluri-monade reticulare din Fractalia (și… frACTalia): & alia, alia…” – Chris Tanasescu (MARGENTO)

Reviews 0

Reviews

There are no reviews yet.

Be the first to review “Șerban Foarță – fractalia”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *