Cartea aceasta curajoasă are un potențial infinit de extindere. Ea aruncă neconvențional, atât în aer, cât și în text, ba prin Sașa-personaja, ba prin Sașa-autoarea, toate ingredientele: feminitate, queerness, raport de putere patrilocal și migrație, vocație, relație – cu scrisul, cu literatura, cu limba și limbajul, dar și cu familia; în special cu mama. (Raluca Nagy)

Sașa Zare a scris o superbă carte-matrioșca, unde fiecare întâlnire cu un alt miez al poveștii devine o experiență transformatoare. Dezrădăcinare este, în același timp și pe rând: roman al scrierii unui roman, roman al căutărilor și al vindecărilor sinelui, roman al formării unei tinere queer, Sașa, al peregrinărilor ei prin Republica Moldova și prin România, roman al iubirii și al prieteniilor calde. Foarte important, Dezrădăcinare este și una dintre acele povești rare, care arată travaliul descoperirii unui limbaj adaptat pentru sine, capabil să exprime, fără să trădeze, experiențe esențiale, oricât de neasemănătoare, oricât de dureroase. Rar am citit o carte în care încercări dure, anihilante aproape, să fie constant mângâiate de balsamul înțelegerii și al speranței. Dezrădăcinare, cu energia ei flamboaiantă, extravagantă și nesupusă, cu astfel de efecte operează. (Alina Purcaru)

Dezrădăcinare este un roman despre devenirea scriitoare, un roman feminist, politic, care recentrează puternic un subiect mai mereu alterizat în literatura mainstream. Un roman în care e redată forma adevărată a vieții trăite aici, în partea noastră de lume, sub presiunea unor forțe uriașe, care trag și împing, acoperind și înăbușind tot ce le subminează. Un roman despre cum să-ți regăsești cuvintele în ciuda regulilor scrisului, în ciuda elitismului și conservatorismului implicate în scrierea literaturii, într-o limbă standard, cu nenumărații ei paznici. În ciuda scriitorilor misogini care au încercat să-și manifeste puterea asupra corpului și cuvintelor tale. Dar povestea nu este una apăsătoare: o străbate un flux inspirațional care cu siguranță le va „da voie” și altor scriitoare queer, feministe să se exprime. Minunat țesută, ea ne va reconecta, dincolo de toate obstacolele și ne va transmite energia strălucitoare cu care să pornim, alături de Sașa, într-o căutare însuflețită, neîntreruptă și imposibil de descurajat, a iubirii. (Laura Sandu)

„Gândirea conceptuală este denotativă.
Cea fragmentară – conotativă. Gândirea fragmentară caută să sugereze un sens al întregului. Dar un asemenea sens aparţine fiecărui receptor. Prin urmare, întregul unui text propune o conotaţie probabil infinită. Iar matricea care-l conţine devine o metaforă trans-semnificativă. Cititorul trebuie să găsească, în stil propriu, firul roşu ce uneşte fragmentele textului. Inclusiv cel al tuturor textelor unui autor.”

„Claudiu Soare practică un fel de pragmatism al naraţiunii. Autorul îşi asumă un subiect dificil şi controversat, Revoluţia română şi realitatea postdecembristă. Interesant e faptul că realitatea ne e livrată cu totul altfel decât o cunoaştem din istoria recentă. Scriitorul pur şi simplu rescrie firul evenimentelor, le dă un cu totul alt curs. Pe scurt, o carte despre vinovăţie şi laşitate, despre asumare şi neasumare, despre răul aparent şi, fireşte, despre binele aparent. Ritmul alert al naraţiunii funcţionează ca o substanţă de contrast pentru meditaţia neguroasă asupra unui viitor deja anihilat de tarele trecutului.” – Şerban Axinte

„Liviu G. Stan reprezintă, în opinia mea, un tip de prozator tot mai rar întâlnit în literatura noastră actuală. El nu se mulțumește să exploreze realitatea. Merge mai departe, o inventează. Cadrul real, inclusiv în sens geografic, e lăsat în urmă, fără să fie anulat, fiind umplut, încărcat, uneori până la preaplin, cu produsele textuale ale unei imaginații stilate, beletriste în cel mai bun sens al termenului. Liviu G. Stan nu aleargă după cititor cu formule anecdotice și psihologice prizate astăzi. Preferă să-i propună acestuia ficțiuni lucrate cu minuție și cu vervă.” – Dumitru Bădița

„Filip Manakis: o poveste europeană”, este un road novel și un mozaic de genuri literare. Dar, totodată, poate fi privit și ca o cameră de simulare 3D ori ca o ședință de hipnoză. Pe scurt, mi-am imaginat un război dintr-o regiune fictivă, halucinată, a continentului, dar situată undeva în arealul estic. Și un reporter cu apetit pentru zone crepusculare. Și un malaxor al Istoriei care amestecă ceaţă, iarnă, ruine, Kamazuri şi transportoare blindate, văi, munţi, păduri, antene-satelit uriaşe, peisaje tarkovskiene şi întâlniri cu personaje bizare, într-o orbecăire fals-epopeică printre rămăşiţele Poveştii Europei. Și un citat scrijelit din Sylvia Plath: „Desenez vechea gură”.