La limita dintre fabulă și bildungsroman, acest experiment inedit explorează întâlnirea și încâlcirea dintre om și animal cu deveniri și treceri neașteptate de la o lume la alta, lumile în care existențele vii și non-vii au fost clasate, închise și separate brutal. În cele mai multe texte de zoopoetică, dimensiunea etică se construiește în jurul contestării diferenței dintre om și animal ca absență a limbajului sau a rațiunii creatoare. Cartea Cosminei supune analizei o altă diferență peste care adesea am trecut cu dezinteres sau din neatenție – capacitatea de a visa. În principiu, visul nu se confundă nici cu limbajul, nici cu imaginarea, fiind în sine un produs al lumii materiale care participă și el la formarea unei culturi. În acest sens, 87 de trucuri nemaivăzute la ecvide critică subtil nu doar relația dintre om și animal, cât mai ales relațiile tradiționale dintre animalele umane, acele legături de tipul celor familiale și de muncă, pe care le extindem fără rușine asupra tuturor ființelor pentru a îngrădi și limita orice alt tip de relaționare cu formele de existență ale lumii. Dacă realitatea înseamnă aceste relații încremenite, atunci visul devine prezența materială a unor posibile legături neexplorate și trecute sub tăcere. El nu are nimic ideal și „dintr-o altă lume”. Este doar o nouă cale de reevaluare și transformare a întâlnirii dintre specii și lucruri. (Iulia Militaru)

Eugen Bartic-Bogdan este absolvent al Facultății de Litere din Iași (2004) și al unui master în semiotică la Suceava (2006). A publicat, între altele, un prim roman, Testamentul unui nou-născut, în anul 2011, la editura Sedcom Libris. A înființat, în același an, Asociația Artceva și a realizat sub egida acesteia revista Artceva Magazin, precum și diverse concerte, ateliere de creație, seminarii educaționale și alte activități destinate elevilor de gimnaziu. În 2017, îi apare cel de-al doilea roman, Oamenii fumurilor, la editura frACTalia. Este interesat de istoria religiilor, psihologie, sociologie și de multele feluri în care sunt ele explorate în arta contemporană.

Cum poate literatura să aibă efecte transformatoare și să folosească educării emoționale, educării sociale, educării analitice – nu doar expresiei cathartice a unor trăiri? Și cum poate să folosească vieții laolaltă? Aceste căutări își vor găsi răspunsuri în cartea Maiei Șerbănescu, care prin narațiunea de față obscurează, din nou, granițele dintre literatură și teorie, metoda de lucru în sine făcând textul literar să se întoarcă asupra lui însuși și să-și chestioneze mecanismele. Într-un mod complet neașteptat apare utopia în OikosLogia, mai degrabă ca instrument și resursă teoretică, decât ca o poveste despre o lume mai bună cu care suntem obișnuitx. Însă prezența teoriei nu trebuie să intimideze cititoarea, pentru că lumea fantastică țesută cu multă măiestrie de autoare te face să plutești prin ea cu ușurință și să te simți o ființă curioasă și stranie dintr-un mediu al viitorului comun. (Carolina Vozian)

Raportarea la ficțiune s-a rigidizat în cultura noastră ca exigență la o imersiune hipnotică, bazată pe capacitatea cât mai neîntreruptă a textului de a declanșa răspunsuri cognitiv-emoționale automate din partea celor care citesc. Este o raportare care separă întotdeauna procesul imersiv de raportarea conștientă, argumentativă, ulterioară. OikosLogia este o critică minunat pusă în practică a acestui construct, operând constante tăieri ale marginilor dintre (ceea ce încă numim) „ficțiune” și „teorie”. Dacă urmărim cu grijă mișcările de imersiune și ieșire la suprafață pe care ni le propune cartea Maiei Șerbănescu, vom desluși tot mai clar breșele pline de energie pe care le poate deschide literatura astăzi. (Laura Sandu)

După ce îşi amintesc în amănunt povestea asediului Atenei, locuitorii unui sat de costoboci se confruntă cu o ceată răzleaţă de străini arţăgoşi. În urma izbânzii asupra lor, căpetenia dacilor pleacă să-şi viziteze fiica şi află că acolo consătenii lor au fost botezaţi creştini de către un preot venit de la Roma. Un al doilea şi mai însemnat val de atacatori, asemănători cu primii şi nu prea, este tratat violent cu o alianţă de triburi învecinate şi se soldează cu o nouă victorie şi reţinerea unui prizonier de vază. Vraciul costobocilor îi dezvăluie originea şi-i pregăteşte pe săteni pentru o confruntare epocală căreia acum îi vedeau doar semnele de început. Preotul creştin câştigă încrederea tarabostelui şi întemeiază subtil prima comunitate creştină mai închegată din ţinutul dacilor liberi. Reuşeşte să convertească pe fiul slab de fire al unui om de seamă şi este folosit pentru a-l învăţa pe prizonier graiul locului. Planurile îi sunt date peste cap de un incident în care acel om de seamă este ucis. Vina cade asupra lui şi pe fondul insolitei apariţii a unei familii de irlandezi scăpaţi din războiul cu romanii în plin process de creştinare, este nevoit să se facă nevăzut. Înainte de asta reuşeşte să smulgă veneratul talisman al solomonarilor după o întâlnire contondentă cu vremelnicul şi cherchelitul ei purtător. În drumul către stăpânii lui prezumtivi de la Roma este însă prins de către un pribeag torţionar grec şi supus la toate caznele posibile. Talismanul ajunge înapoi la costoboci o dată cu înteţirea semnelor de război, iar prizonierul ajunge să joace un rol important în pregătirile pentru viitoarea conflagraţie. Când toate informaţiile sunt puse cap la cap, o nouă alianţă de dimensiuni colosale, din care fac parte şi costobocii prin ochii cărora s-a desfăşurat intriga, este pusă sub comanda unui rege germanic şi opusă tot mai opresivilor romani în ceea ce avea să fie primul – şi cel mai de success – război marcomanic. Romanii sunt înfrânţi dar în urma victoriei alianţa se destramă. Romanii se repliază diplomatic şi în cele din urmă creştinismului îi rămâne cale liberă către barbarii de dincolo de Hister. Costobocii dispar din istorie lăsând în urma lor doar amintirea preţiosului lor talisman, Theômetar.