Claudiu Soare – Omul fără vis și Republica din Eden

Claudiu Soare s-a născut pe 24 martie 1969, la Ploieşti. În 1994 obţine licenţa în limba şi literatura
hindi, la Universitatea Bucureşti, cu lucrarea Sânniasa Upanisad – psihologia renunţării; doi ani mai
tîrziu, în 1996, îşi încheie studiile de indianistică la Institutul Naţional de Limbi şi Literaturi Orientale
din Paris, cu lucrarea Le réalisme mystique dans la littérature de Nagarjun. Nu va mai da curs niciodată
acestei orientări spirituale. La editura Cartea Românească îi apare în 2010 romanul fantastic Nimeni
sau Fumătorul de pipă. În 2011 publică la Humanitas Singurătatea lui Adam (despre neîmplinire şi alte
regrete), iar în 2014 Tratament împotriva revoltei şi Extaz. Jurnal ingrat. În 2016 publică romanul
Periculoasa blândeţe a vieţii, la editura frACTalia. A mai publicat volumele de versuri Melancolia,
2013 (Tracus Arte), Neantul îndrăgostit, 2009, Jurnalul unui crocodil ratat, 2006, Frica de a trăi din
nou, 2004, Metafizica Bambara, 2001 şi Psalmii Maimuţei, 1998 (Vinea). A tradus din literatura
franceză texte semnate Céline, Sade, Philaret Chasles, Cioran, Jean Genet, Baudelaire, Artaud, Charles
Nodier, Casanova, Michel Onfray, Henri Michaux etc., precum şi, în franceză, numeroase nume din
literatura română, printre care Geo Bogza, Ion Vinea, Constantin Nisipeanu, Nicolae Breban, Angela
Marinescu, Dinu Flămând etc.

„Eseistica lui Claudiu Soare este nu numai precisă, dar şi capabilă de formulări spectaculoase ce vor
tinde spre statutul de laitmotiv. În sine sceptică şi dezamăgită de consecinţele globalizării şi ale
corectitudinii politice, această gândire nu suferă de sindromul autosuficienţei îmbuibate ce
caracterizează eseistica formatorilor de opinie confortabil încastraţi în sistem. Pe lângă o solidă cultură
enciclopedică, atât de necesară unui eseist, acest autor polivalent dovedeşte din nou energie mentală.
Aşa se face că formulări ca „un este care nu ştie să fie” nu implică deloc greoaie şi limitate „ontologii
regionale”, cum ar fi spus Husserl.” (Felix Nicolau)