Poezia, acest Doppelgänger care trăiește în era tehnologiei și a inteligenței artificiale, face ca fiecare dintre acești autori și autoare, duminică de duminică, să renunțe la masca profesională și să devină full-time-poets, pentru trei ore. Fără a simți însă nevoia de a verbaliza prin: sunt poet/poetă. Și aici apare diferența față de alte proiecte literare, pe care nu am de gând să le comentez nici acum și nici altă dată. Transformarea sau alchimia se produce endotermic, prin absorbție de feedback de la antrenorii care au acceptat provocarea venită de la Mornin’ Poets. Iar acest feedback se face mereu din alt unghi, ceea ce îl face cu atât mai valoros. (Andrei Zbîrnea, omul-bun- la-toate la Mornin’ Poets)

Despre carte:
Andrei Zbîrnea și-a găsit material poetic din forme urbane de escapism, alimentate cu o pasiune adictivă. Game-boarduri, rezumatele meciurilor de tenis, mersul rutinant la Ikea sau decupajele din serialele ritualice compun peisajul auster al acestor poeme. E printre puținii la care austeritatea e ludică și ludicul auster. Aici, trauma face loc dependenței compensatorii de informație, iar pericolul alternează cu surogatul de liniște, pe care îl poate furniza participarea, voyeuristică aproape, la marile jocuri. Și decupajele lui se joacă, la limită, cu resemnificarea. A vidului și a expresiei. Un joc riscant, unicul pe care Andrei Zbîrnea îl poate face al lui.
Alina Purcaru

Deja exersat de vreo două volume încoace în radiografii contemporane, Andrei Zbîrnea își perfecționează acum incizia socială prin prelucrarea metaforei sportive. Dincolo de tectonica globalizării, înregistrată alert, once more with feeling – Lars Saabye Christensen, „revoltele din parcurile eoliene”, Ikea, prospectul „societăților postindustriale”, „producătorii de medicamente”, Brexit, „mcdonalizarea societății”, „reinventarea vinilurilor în secolul XXI”, „protestele online” și „expansiunea rețelei instagram” etc. –, „RMN”-ul ce rezultă de aici trădează, discret, e drept, convulsia interioară. „Contaminate” definitiv de hipertehnicizarea și mecanizarea din jur, poemele o topesc, însă, fără ezitare, în „denunțul” fragmentar al exteriorului, sub forma unor reportaje pe cât de autiste, pe atât de fervente în microscopia lor.
Andreea Pop

Nu sunt un mare sportiv. La rezistență eram un dezastru, prin liceu. Mai câștigam ceva la viteză și la săritura în groapa cu nisip. Dar când e vorba despre poezie, devin atent. Andrei Zbîrnea m-a făcut atent. La text. După ce treci peste trimiterile sportive, pe care le pricepi cum poți, rămân spațiile pe care, ca cititor, ești obligat să le completezi. Despre asta e vorba, până la urmă. A/Z știe să deschidă un traseu care trebuie dus până la capăt. Ca cititor, ai libertatea de a parcurge traseul după bunul plac, chiar dacă ești mai reticent la mișcare. Te așteaptă surprize, construcții culturale care duc mai departe decât te-ai aștepta. E punctul din care analiza nu mai are rost. Rămâne plăcerea lecturii, mai ales dacă nu știi de unde pândește lunetistul.
Radu Andriescu