Cum poate literatura să aibă efecte transformatoare și să folosească educării emoționale, educării sociale, educării analitice – nu doar expresiei cathartice a unor trăiri? Și cum poate să folosească vieții laolaltă? Aceste căutări își vor găsi răspunsuri în cartea Maiei Șerbănescu, care prin narațiunea de față obscurează, din nou, granițele dintre literatură și teorie, metoda de lucru în sine făcând textul literar să se întoarcă asupra lui însuși și să-și chestioneze mecanismele. Într-un mod complet neașteptat apare utopia în OikosLogia, mai degrabă ca instrument și resursă teoretică, decât ca o poveste despre o lume mai bună cu care suntem obișnuitx. Însă prezența teoriei nu trebuie să intimideze cititoarea, pentru că lumea fantastică țesută cu multă măiestrie de autoare te face să plutești prin ea cu ușurință și să te simți o ființă curioasă și stranie dintr-un mediu al viitorului comun. (Carolina Vozian)

Raportarea la ficțiune s-a rigidizat în cultura noastră ca exigență la o imersiune hipnotică, bazată pe capacitatea cât mai neîntreruptă a textului de a declanșa răspunsuri cognitiv-emoționale automate din partea celor care citesc. Este o raportare care separă întotdeauna procesul imersiv de raportarea conștientă, argumentativă, ulterioară. OikosLogia este o critică minunat pusă în practică a acestui construct, operând constante tăieri ale marginilor dintre (ceea ce încă numim) „ficțiune” și „teorie”. Dacă urmărim cu grijă mișcările de imersiune și ieșire la suprafață pe care ni le propune cartea Maiei Șerbănescu, vom desluși tot mai clar breșele pline de energie pe care le poate deschide literatura astăzi. (Laura Sandu)

Ceea ce mi se pare însă cu adevărat relevant e faptul că, pentru prima dată în poezia română contemporană, volumul nu instituie nici mai mult, nici mai puțin decât o veritabilă perspectivă queer („queer-gaze”, am putea spune, parafrazând-o pe Laura Mulvey) și, culmea, un Salpêtrière, dacă vreți, al literaturii actuale, livrând, adică, același mix de nebunie și pionierat pe care și spitalul îl cunoscuse la sfârșitul sec. XIX. (Alex Ciorogar)