„Liviu G. Stan reprezintă, în opinia mea, un tip de prozator tot mai rar întâlnit în literatura noastră actuală. El nu se mulțumește să exploreze realitatea. Merge mai departe, o inventează. Cadrul real, inclusiv în sens geografic, e lăsat în urmă, fără să fie anulat, fiind umplut, încărcat, uneori până la preaplin, cu produsele textuale ale unei imaginații stilate, beletriste în cel mai bun sens al termenului. Liviu G. Stan nu aleargă după cititor cu formule anecdotice și psihologice prizate astăzi. Preferă să-i propună acestuia ficțiuni lucrate cu minuție și cu vervă.” – Dumitru Bădița

„Filip Manakis: o poveste europeană”, este un road novel și un mozaic de genuri literare. Dar, totodată, poate fi privit și ca o cameră de simulare 3D ori ca o ședință de hipnoză. Pe scurt, mi-am imaginat un război dintr-o regiune fictivă, halucinată, a continentului, dar situată undeva în arealul estic. Și un reporter cu apetit pentru zone crepusculare. Și un malaxor al Istoriei care amestecă ceaţă, iarnă, ruine, Kamazuri şi transportoare blindate, văi, munţi, păduri, antene-satelit uriaşe, peisaje tarkovskiene şi întâlniri cu personaje bizare, într-o orbecăire fals-epopeică printre rămăşiţele Poveştii Europei. Și un citat scrijelit din Sylvia Plath: „Desenez vechea gură”.