Poezie contemporană – Fractalia

Olivia Grecea- Toată tinerețea pe care o dau mai departe

admin — Mon, 27 May 2024 05:00:41 +0000

O promisiune a vieții unei femei și semnele în care suntem făcute să credem. Detalii concentrate, palpabile, picturale; decolorate sau acute; „resturi” de viață: femeia singură în fața vieții, în violența devenirii, „campioană la rușine, numită de alții, / somatizată in absentia, „scăpată, ciobită;” femeia compunînd liste și listă la liste printre munci, dubii și zdrobire. O îmbrățișare a celei care a fost. Revolta. Un florilegiu care strînge „dovezi ale existenței,” instantanee care surprind „pliuri temporale,” reminiscențe fotografice, „aripile frînte ale mai multor generații,” dar și ecouri intergeneraționale dintre scriitoare. O carte care păstrează ceva din ceea ce am fost, din ceea ce am trăit, o mărturie vibrantă, pătrunzătoare. (Medeea Iancu)

O devenire. Fluidă, frisonantă, fragilă. O perpetuă transformare nesupusă intransigenței limitelor, o descătușare eliberatoare care-și caută mereu un punct liniștitor, când totul în jur este zgomot constrângător, puțin din toate și mult din toate, zbatere și tăcută sustragere din preaplinul normativ. Undeva, la intersecția presiunii normelor de gen și fentării lor, se țese poezia Oliviei Grecea. Un ritual al începuturilor unei fetițe care nu vrea să încapă în pliurile lumii. Care nu vrea să fie liniștibilă. Care nu vrea să fie încadrabilă. Care nu vrea să fie risipibilă în atâtea și atâtea felii de viață prefabricate. Olivia Grecea surprinde stupoarea unei posibilități. Acea posibilitate care te face să vezi o lumină pe care nu o bănuiai în tot ce înveți să negi. În maternitatea care nu e pentru tine, în dăruirea pe care o resemnifici, în fricile care-ți dau putere. Ție și apropiatelor tale. (Mihaela Michailov)

Bogdan lypkhan – Wishing Light

admin — Thu, 03 Jun 2021 14:54:18 +0000

Anul apariției: 2017 Format: 120 X 150 mm Număr de pagini: 124 ISBN: 978-606-94285-9-7

Radu – Cristian Vlad – Așa ne-am vorbit mereu

admin — Thu, 03 Jun 2021 14:05:19 +0000

O alchimie completă. Lăsată liberă, poezia își cântă nestingherită vraja și înrâurește viața. Fraternizăm la foc și ascultăm poveștile de peste zi, vocea sigură a ghidului. Pământul ne încinge și ne saltă în slăvi. (Valentina Chiriţă)

Bogdan Tiutiu – Sundial

admin — Thu, 03 Jun 2021 13:57:32 +0000

Bogdan Tiutiu este unul dintre acei privilegiaţi care – even though the whole world is burning, vorba lui W.S. Merwin – păstrează o cheie (tot mai) rară de acces la fragmentele de întuneric şi linişte ale muntelui. Centrifugală prin gesticulaţia neo-hippie sau new-new-age, poezia lui este, însă, acaparată centripetal de o viziune a localizării. De aici senzaţia persistentă că acest poet vine să reprezinte prea puţin vizitata geografie sub-montană a oraşelor mici transilvane. Fără emfaze, cu o atenţie idiolectală bine susţinută pe tot parcursul volumului, Sundial reuşeşte să re-creeze distanţele şi ecourile unui loc identificabil şi preţios. (Andrei Doboș)

Octavian Perpelea – Cu dricul pe contrasens

admin — Thu, 03 Jun 2021 13:55:40 +0000

Octavian Perpelea s-a născut pe 22 iunie 1977, la București. A absolvit Facultatea de Științe Politice a Universității din București, urmând mai apoi cursurile masterale ale aceleiași instituții. În momentul de față, încă mai încearcă să termine o teză despre naționalismul tânărului Cioran. A publicat poeme în Apostrof, Hyperion, Luceafărul, Steaua, Timpul, Tiuk!, Viața Românească, Vorba Vine. cu dricul pe contrasens, de Octavian Perpelea, colecția Debut, Editura frACTalia, 2015, reprezintă debutul editorial al autorului.

„Mi-a povestit odată Dumitru Crudu despre un artist plastic, Ghenadie Popescu, care a făcut o călătorie prin Europa cu bicicleta, pe care-o fotografia rezemată de monumente celebre. Dacă ar fi făcut aceleaşi fotografii, dar fără bicicletă, acele poze… n-ar mai fi fost artă. Poetul Octavian Perpelea mi-a plăcut din prima. Primisem la revista Tiuk! câteva poezii de la el, nu mai citisem nimic semnat „Octavian Perpelea”, dar acele existeme aveau acel ceva care de cele mai multe ori lipseşte, când citeşti şi-ţi zici: „scrie bine, dar parcă ceva nu-i ajunge”; e vorba de acel ceva similar cu bicicleta din fotografiile lui Ghenadie, „bicicletă” omniprezentă la acest bacovian postmodern & cărtărescian dadaist. Recomandare Tiuk!” (Mihail Vakulovski)

Răzvan Pricop – r e t r o v i z o r

admin — Thu, 03 Jun 2021 13:53:04 +0000

Răzvan Pricop s-a născut pe 25 iunie 1987, la Constanța. Nu a absolvit cursurile Facultății de Litere din București, dar a absolvit Institutul Național al Magistraturii, tot din București, în anul 2013. A debutat continuu, publicând versuri în revistele Luceafărul, România Literară, Tribuna, Viața Românească, Caiete Silvane, Luceafărul de dimineață și Acolada. În timp, a dezvoltat un atașament egal pentru toate generațiile poetice și reprezentanții lor. r e t r o v i z o r, de Răzvan Pricop, colecția Debut, Editura frACTalia, 2015, reprezintă debutul editorial al autorului.

Ieri, 14 octombrie 2015, am recitit manuscrisul volumului r e t r o v i z o r cu voce tare: e incredibil de bun, de emoționant, însetat de frumusețe & puritate. Un adevărat manifest literar, lipsit (în mod miraculos, misterios, neverosimil astăzi) de meschinăria și duritatea în care își îmbracă mesajul masculii alfa ai diverselor generații. De aproape un deceniu nu am mai citit un debut așa dens, original, unde sintaxa și imagistica strălucesc pe fiecare pagină. Iar flirtul cu cinema-ul și cu tristețea, nostalgia infinită a imaginii filmice m-a uns la suflet. O carte cum le-ar plăcea, sunt sigur, lui Radu Cosașu și Lukas Moodysson. La care ar fi vibrat Pasolini și, iarăși sunt sigur, Alex. Leo Șerban. (Ștefan Manasia)

Alin Ioan – cer de rigips, nori de glet

admin — Thu, 03 Jun 2021 13:50:41 +0000

Zeul protector al casei, care veghează peste cerul de rigips și norii de glet, e unul lipsit de puteri supranaturale sau tămăduitoare, un zeu care se blochează adesea în încercarea de a-și rosti binecuvântările și care e departe de a cunoaște toate răspunsurile. Dar el este stăpân peste limita dintre provizoriu și permanent, acolo unde se aprind și se sting tensiunile mai mult sau mai puțin lirice ale vieților noastre domestice, din ce în ce mai sărace în trăiri ingenue. – Andrei Dósa

Vasile Mihalache – Creatura tuturor lucrurilor

admin — Thu, 27 May 2021 13:18:15 +0000

Ce este un om? Sau ce este un om când lumea umanilor nu mai există decât într-un spaţiu complet abstractizat, când visul umanităţii nu s-a putut concretiza niciodată decât sub formă de violenţă asupra diferitului. În ţinutul în care capitalismul îşi supravieţuieşte propriei prăbuşiri, holobiontul devine o caricatură cu chip uman, o creatură creată în şi din abstract şi care creează la infinit creaturi identice sieşi, conţinându-se, extrem de reale, extrem de la fel. Acest spaţiu şi pe această creatură care ne contaminează fără oprire încearcă să le investigheze poezia postindividualistă a lui vasile mihalache. O investigaţie, prin mediul afectiv al literaturii şi cu ajutorul unui limbaj la limita dintre teoretic şi liric. Uneori răzbat şi fragmente de poezie angajată, dar ele sfârşesc repede prin a fi doar o revoltă ironică – aici, nicio revoluţie nu se mai poate întemeia pe copiii fără de carne şi deja infectaţi, cu ochii aţintiţi la panourile de Coca-Cola. Băutura visurilor, interzisă lor. (Iulia Militaru)

Creatura tuturor lucrurilor este interfața unei lumi la limita obsolescenței. Ea înfățișează o rețea reziduală a viitorului, unde umanitatea și lucruitatea alunecă una în cealaltă, se suprapun ca rămășițe ale unor automatisme materiale. Însă interfața nu este doar un model natural al lumii naturale, ea este însăși lumea naturală, cea care se petrece mereu și dintotdeauna într-un timp analog, al prezentului. Utilizatorul joacă fantezia unui subiect cu puteri magice și depline, care expune codul-sursă tocmai ca reacție la mecanismele neoliberale care au făcut din cod logos, iar din logos lege. Iar bruiajul acesteia stă în supraîncărcarea memoriei afective, un exces care duce inevitabil la o poezie a postdiscursului și la dispariția subiectului. (Anca Bucur)

Mihók Tamás – biocharia. ritual ecolatru

admin — Thu, 27 May 2021 13:16:15 +0000

Ceva mai departe de mirajul petrecerilor techno, al filmelor narcotice și de reveria tehnologică în care poezia mai recentă se tot lansează like there’s no tomorrow, în linie cu ultimele teorii eco, biocharia. ritual ecolatru e un ecosistem singuratic. Odată, pentru că în felul lui sumbru-melancolic se abate de la orice teritorii poetice consacrate și anunță o nouă hegemonie identitară și literară; una care elimină fandoselile umane antropocentriste în favoarea unor procese environmentally-friendly, dominate de o viziune futuristă „agresată” de o luxurianță imagistică vegetalo-animală. Mai apoi, pentru că e străin de proiectele ceva mai vechi ale lui Mihók Tamás și prizează un întreg discurs poetic pe fondul unei fascinații reconstructive. Geneză și teritorii reinventate, organicitate și un filtru vizual aproape excesiv, dominat în exclusivitate de avatarele unei noi ordini naturale – cam aici pot fi localizate ritualurile ambientale reci și aparent impersonale ale acestor poeme. Niște meditații asupra lumii fără noi, ele derulează, pe ritmuri old school și prizând pe alocuri și câteva artificii lingvistice și conceptuale, niște narațiuni civico-sociale stranii, de orientare ecologică și cu o atmosferă minimalistă. Cam cum ar fi dacă Alan Weisman s-ar întâlni cu Sigur Rós. O introducere convingătoare într-o posibilă poezie a viitorului. (Andreea Pop)

Bogdan Tiutiu – Grădinile Neumarkt şi alte poeme

admin — Thu, 27 May 2021 13:14:07 +0000

Anul apariției: 2020 Format: 105/190 Număr de pagini: 70 ISBN: 978-606-9028-36-0